La cativa kilometri de civilizatie, de realitate si de limitele normalului, era o biblioteca pe un
camp pustiu, inconjurata de un zid murdar de sange, plin de buruieni uscate si scheleti ce’l
sprijineau de ani buni… o biblioteca plina de gandaci, panza de paianjen, sobolani, o veioza cu becul ars, un scaun cu spatarul rupt, un pian cu clapele defecte, mormane de chistoace si sutele de carti prafuite, scrise de un singur autor(de batranul care locuia in biblioteca), asezate in ordine, de la A la Z… necitite de multa vreme si alte schite neterminate… Acel autor a scris pana si-a pierdut cuvintele, inspiratia, gandul ca cineva ii va citi cartile care erau asezate in odine de la A la Z. Isi pierduse mintile pintre gandaci, sobolani, panze de paianjen si mormanele de chistoace, statea imbracat cu aceleasi haine vechi, rupte si nebarbierit… devenise un batran nebun, care statea toata ziua pe scaunul cu spatarul rupt si canta la pianul cu clapele defecte pana adormea.

Afara, o femeie ratacita, lovita de curiozitate, a avut curajul sa treaca de zidul murdar de sange si plin de buruieni uscate… sprijinind scheletii oamenilor care, in trecut, au vrut sa-l strice si n’au reusit. Ea a facut’o. A trecut de gropi, de capcanele pentru ursi, de terenul minat, pana a ajuns la usa bibliotecii care era intredeschisa… si pasind inauntru pe parchetul care scartaia la fiecare pas al ei. Batraul se trezi si nu’i venea sa creada ca, in fara ochilor lui sta o femeie, un alt om in afara de el. Nu stia daca e reala sau nebunia lui s-a agravat si are halucinatii. Batranul a invitat-o bucuros sa’i citeasca din cartile scrise de el. Dupa cateva priviri aruncate printre rafturile prafuite, alege cartea cu titlul „Cum functioneaza o imina mecanica”.. si incepe sa citeasca din ea o pagina,doua, trei, zece, citea in continuu, pana a adormit… Se trezeste dupa o vreme si il intreaba pe batran daca poate sa ia cartea acasa, s-o termine de citit, ca parea interesanta. El, nebun, i’a spus ca poate sa ia cartile acasa pe rand, cate 2-3… numai sa aiba grja de ele si cand le returneaza, sa le puna inapoi in ordine, de la A la Z. Femeia pleaca. Revine peste 2 zile dupa alte carti… si a inceput sa faca asta de cateva ori pe saptamana, luand carti ca „Dragoste letargica”, „Auschwitzul zambetelor”, „Fericit in urma dricului”, „Doi oameni care vorbesc de unul singur” si multe altele. Pana cand, intr-o zi, a venit sa returneze cartile si batranul observa ca dintr-o carte curgea ceva. Femeia scapase o ceasca de cafea peste „Paradoxul încrederii” fara sa vrea, ii spuse batranului… El, mai suparat ca niciodata, ii smulse cartile dn mana si o alunga din biblioteca, spunandu’i sa nu se mai intoarca, pana nu scrie o carte identica cu cea distrusa de ea.
Femeia incepu sa planga si pleaca, trantind usa dupa ea si fugi spre zid unde a plans ore in sir, langa scheletii oamenilor care, in trecut, au vrut sa-l strice zidul si n’au reusit.

Batranul nebun si dezamagit, statea pe scaunul cu spatarul rupt, cantand la pianul cu clape defecte, printre gandaci, sobolani si mormane de chistoace, asteptand ca acea femeie sa repare ce a stricat; o carte scrisa de el pe un scaun cu spatar, la o veioza cu becul aprins, intr-o bibioteca inconjurata de un zid.

…si voi, oameni normali si sanatosi, nu incercati sa cautati acele carti. Ele exista doar in biblioteca batranului nebun din capul meu.

Publicat în: 27 Dec, 2010 @ 0:50